Turnul de 33 de etaje de pe terenul fostului Cora, respins

Screenshot

 

Prima etapă a dezvoltării propuse pe terenurile fostei zone Cora din vestul Clujului a primit aviz negativ din partea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a municipiului Cluj-Napoca.

Documentația, depusă de compania Cluj-Napoca Estate SRL, prevedea realizarea unui ansamblu mixt pe aproximativ 7,7 hectare, între bulevardul 1 Decembrie 1918, Someșul Mic și ștrandul Sun. Piesa centrală a proiectului era un turn cu regim de înălțime 2S+P+33, care ar fi devenit cea mai înaltă clădire din oraș.

În timpul dezbaterii, membrii comisiei au ridicat obiecții privind modul de calcul al indicatorilor urbanistici. Documentația includea terenuri care nu se află în proprietatea dezvoltatorului, respectiv o parcelă a Primăriei Cluj-Napoca și una aparținând Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.

La ședință a participat și rectorul universității, Cornel Cătoi, care a contestat utilizarea terenului instituției în documentație. „Nu ni s-a cerut acordul”, a afirmat acesta. De aceeași părere a fost și viceprimarul Dan Tarcea, care a arătat că dezvoltatorul trebuie să demonstreze dreptul legal asupra tuturor terenurilor folosite în fundamentarea proiectului.

În final, CTATU a decis respingerea documentației în forma prezentată. Proiectul reprezenta doar prima etapă a unei dezvoltări mai ample, care include funcțiuni comerciale, birouri, hotel, apart-hotel, servicii și zone de agrement, organizate în jurul conceptului de „entertainment mall”. Pe lângă turnul de 33 de etaje, documentația mai prevedea o clădire cu regim 2S+P+10. În trecut, pe același amplasament fusese propus un turn de 40 de etaje.