Județul Cluj numără 599 de cluburi sportive și se clasează pe locul al doilea la nivel național, după București, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sport. Clujul se află astfel înaintea unor județe precum Timiș, Brașov și Prahova.
În toată țara sunt înregistrate 11.840 de cluburi sportive, de la cele care lucrează cu copii și juniori până la structurile care pregătesc sportivi de performanță. Bucureștiul este pe primul loc, cu 1.929 de cluburi, de peste trei ori mai multe decât Clujul.
După Cluj urmează Timișul, cu 514 cluburi, Brașovul, cu 475, și Prahova, cu 444. Pe următoarele locuri se află Constanța (405), Iași (395), Ilfov (388), Dolj (339) și Mureș (332). Capitala și județele Cluj, Timiș, Brașov și Prahova reunesc împreună 3.961 de structuri sportive, adică aproximativ o treime din total.
Bucureștiul și Ilfovul însumează 2.317 cluburi, deci aproape unul din cinci cluburi sportive din România se găsește în această zonă. La capătul opus al clasamentului se află Ialomița, cu 74 de cluburi, Tulcea, cu 93, Călărași, cu 97, și Sălaj, cu 113.
Fitness, bazine și terenuri, în afara statisticii
Statisticile Agenției Naționale pentru Sport nu includ sălile de fitness, care completează oferta de activități sportive, mai ales în orașele mari. Potrivit platformei Xmap, piața de sport și fitness din România cuprinde circa 13.400 de locații, între care săli de fitness, bazine de înot, terenuri și cluburi sportive. Zona București–Ilfov reunește aproximativ 20% dintre ele, iar oferta este mai restrânsă în orașele mici și în mediul rural.
Dintre cele 11.840 de cluburi înregistrate, aproximativ 9.300 sunt afiliate unei federații sportive și au în total circa 418.000 de sportivi legitimați.
Sursa: Media9 · Foto: Media9




