Un videoclip distribuit pe rețelele de socializare a generat o reacție puternică de indignare și îngrijorare în rândul locuitorilor din Cluj-Napoca, după ce o pisică a fost observată pe un balcon în timpul valului de căldură.
Scenele surprind felina miaunând neîncetat pe un balcon de pe Calea Mănăștur, în timp ce temperaturile sunt insuportabile.
Un trecător a filmat pisica și a postat clipul online, cerând ajutorul comunității pentru a găsi proprietarul și a salva animalul.
„Care ți-ai lăsat pisica pe balcon, pe căldurile astea? A mieunat toată după-amiaza și noaptea trecută. Calea Mănăștur. Nu e prima dată. Soarele bate pe acel balcon toată ziua”, a scris un utilizator într-un grup de protecție a animalelor.
Mai mulți locatari din zonă s-au mobilizat imediat.
„În acest moment, sunt trei fete de ispravă din bloc care au adus o scară și încearcă să preia pisica până vine proprietarul”, a relatat unul dintre persoanele implicate.
După multiple încercări de a contacta proprietarul, acesta a răspuns că se află în afara orașului, dar că se va întoarce în câteva ore. „Proprietarul a spus că vine în câteva ore. Dacă nu ajunge în 4 ore, chemăm pompierii și facem sesizare la poliție”, a declarat unul dintre locatarii care au participat la acțiunea de salvare.
Vedeți videoclipul aici
This Post Has One Comment
Can you be more specific about the content of your article? After reading it, I still have some doubts. Hope you can help me.