Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, miercuri, pentru a acorda îngrijiri medicale de urgență unei persoane care ar fi căzut de la înălțime pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Cluj-Napoca.
Potrivit ISU Cluj, la fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ, iar echipajele au găsit un bărbat în stop cardio-respirator.
Conform sursei citate, s-au aplicat manevre de resuscitare, însă în ciuda tuturor eforturilor a fost declarat decesul unui tânăr de aproximativ 27 de ani.