Un copac a rupt cablurile electrice din Dej. Intervin pompierii

IMG-20250608-WA0000

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej și 1 Cluj-Napoca au fost solicitați duminică dimineață pentru a îndepărta un arbore căzut peste liniile de transport a energiei electrice pe strada 1 Mai din municipiul Dej.

La fața locului au ajuns o autospecială și o autoscară pentru intervenții și salvări de la înălțimi, precum și un echipaj al furnizorului de utilități.

Potrivit ISU Cluj, echipele specializate au îndepărtat arborele suspendat peste cablurile de transport a energiei electrice, astfel încât să se poată relua traficul în siguranță pe strada 1 Mai, precum și utilizarea liniilor electrice.