Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit luni dimineață, în jurul orei 10.30, la un accident rutier petrecut pe Calea Baciului din municipiul Cluj-Napoca.
Potrivit ISU Cluj, în accident au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar un bărbat de aproximativ 60 de ani a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare de către echipajul SAJ.
Pompierii au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare.
Ulterior, forțele au primit o solicitare de pe strada Horea, unde a fost o tamponare fără victime între două autoturisme.