TRAGEDIE ÎN GHERLA. Doi copii de 4 și 5 ani au căzut în apa Someșului în timp ce se dădeau pe un derdeluș. Unul dintre ei n-a mai putut fi salvat

IMG-20260123-WA0025

Tragedie în Gherla, unde doi copii mici au căzut în apele Someșului Mic în timp ce se dădeau pe un derdeluș situat pe malul râului.

Incidentul s-ar fi petrecut în jurul orei 15:00, când doi minori, cu vârste de 4 și 5 ani, au alunecat în apă. Un alt copil, în vârstă de 9 ani, a asistat la întreaga scenă și a fugit să ceară ajutorul oamenilor din apropiere.

Un adolescent de 17 ani a intervenit rapid și a reușit să-l scoată din apă pe copilul de 5 ani, care a fost transportat imediat la spital pentru îngrijiri medicale.

Din păcate, celălalt copil, în vârstă de 4 ani, a fost dat dispărut, iar echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, scafandri și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au început căutările.

Spre seară, reprezentanții ISU Cluj au transmis un comunicat prin care, din păcate, ne-au comunicat că băiatul de 4 ani n-a fost găsit, în ciuda căutărilor.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej, împreună cu scafandrii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, au desfășurat, vineri seara, o misiune de căutare-salvare a unui copil care ar fi căzut în râul Someș.

„Intervenția are loc în zona străzii Pescarilor din municipiul Gherla, iar la fața locului au fost alocate o autospecială cu modul de descarcerare, autospeciala scafandrilor cu o barca de salvare, precum și un echipaj SMURD. La fața locului eforturile de căutare sunt desfășurate în colaborare cu echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean si ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Gherla.

Căutările efectuate de scafandrii și echipajele operative au acoperit o arie de aproximativ 200 mp, în mediu subacvatic, din zona unde ar fi căzut copilul. Concomitent a fost necesară spargerea gheții care acoperea o bună parte din luciul apei. Totodată, de pe mal s-au efectuat căutări în aval pe o lungime de aproximativ 600 de metri.

Odată cu lăsarea întunericului căutările au fost întrerupte, având în vedere restricțiile privind siguranța salvatorilor, cu precizarea că, acestea vor fi reluate mâine dimineață în colaborare cu echipajele IPJ Cluj”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.