Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Mociu, Punctului de Lucru Jucu și Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localității Căianu Vamă, comuna Căianu.
La fața locului au ajuns trei autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit trei autoturisme avariate și un tânăr încarcerat într-unul dintre acestea.
Pompierii au acționat imediat pentru asigurarea accesului către tânărul în vârstă de 19 ani și extragerea acestuia, fără agravarea leziunilor suferite. Conform primei evaluări acesta prezenta multiple traumatisme și pierderi de conștiență. A fost preluat de către echipajul SMURD și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, un al doilea bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost consultat de către un echipaj SMURD, urmând a fi transportat la spital.