Scandal la aeroport! O familie a fost debarcată de poliție

scandal

Un scandal cu insulte și îmbrânceli s-a produs miercuri seara pe aeroportul din Cluj, unde o familie care voia să ajungă la Birmingham a fost debarcată de Poliția de Frontieră, la cererea angajaților unei companii aeriene. Totul a pornit de la un bagaj prea mare, pentru care angajatele firmei de handeling au cerut o plată suplimentară. A urmat un schimb de replici și acuzații de ambele părți.

Avionul urma să plece de la Cluj la ora 20.10. El a decolat fără familia care a intrat în scandal cu angajații firmei care se ocupă de bagaje. ”La îmbarcare, bagajul cu care am venit în Cluj nu a fost acceptat ca fiind bagaj de mână… Cu același bagaj am decolat cu o lună în urmă și din Iași, cu aceeași companie aeriană, și nu am întâmpinat nicio problemă ca în cazul acestui zbor”, a declarat pasagerul în plângerea adresată Știri de Cluj.

După schimburi de replici acide, care s-au transformat în insulte, pasagerii au plătit taxa cerută și au forțat urcarea în autobuzul care urma să îi ducă spre avion, dar angajatele companiei aeriene au venit după ei și le-au cerut să coboare pentru că nu vor mai zbura spre Anglia.

“Într-un final au venit cei de la Poliția de Frontieră, chemați în ajutor de către doamna agresivă. Domnii de la poliție ne-am îmbrâncit afară din autobuz.” a mai declarat pasagerul.

Citiți mai mult pe Știri de Cluj.

Leave a Reply