Județul Cluj ocupă locul al doilea în România la puterea de cumpărare, cu un indice național de 153,1, după București, potrivit studiului „NIQ Purchasing Power Europe 2026”. La nivel european, România a coborât anul acesta o poziție în clasament.
Țara noastră se situează pe locul 32 din 42 de țări europene analizate, cu o putere de cumpărare de 11.283 de euro pe cap de locuitor în 2026. Cifra reprezintă 53% din media europeană, estimată la 21.153 de euro.
Pentru întregul continent, studiul estimează o putere de cumpărare de aproximativ 14,5 trilioane de euro până la finalul anului, ceea ce înseamnă o creștere nominală de 4,4% față de anul trecut. În fruntea clasamentului european se află Liechtenstein, Elveția și Islanda.
În ierarhia județelor din România, Bucureștiul conduce cu un indice național de 203,3, urmat de Cluj (153,1) și de Ilfov (152,3). Pe următoarele locuri se află Timiș (146,0), Sibiu (124,9) și Brașov (122,0). Prahova, Argeș, Constanța și Alba completează primele zece poziții, cu valori între 99,3 și 103,6.
Capitala rămâne și lider între orașe, cu o putere de cumpărare de 22.941 de euro pe cap de locuitor.
Sursa: Ziua de Cluj · Foto: Ziua de Cluj




