O casă a ars, în comuna Vultureni. De la o țigară

daad5d9f2a22ba823470a2b2ad492d4c

Un incendiu devastator a avut loc în noaptea de joi spre vineri în comuna Vultureni, județul Cluj. O casă a fost cuprinsă de flăcări, fiind afectat atât demisolul clădirii, cât și acoperișul.

Potrivit ISU Cluj a fost afectată o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Printre bunurile care au ars se numără haine, electrocasnice, dar și diverse deșeuri.

Pompierii au stabilit că flăcările au izbucnit cel mai probabil din cauza unei neglijențe privind fumatul.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută pentru a lichida un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Vultureni.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 01.40, astfel că la fața locului s-au deplasat două echipaje, cu două autospeciale cu apă și spumă. Incendiul s-a manifestat la demisolul casei și s-a extins la acoperiș, afectând o suprafață totală de aproximativ 150 de metri pătrați.

Au ars diferite bunuri aflate în interior, în zona demisolului, cum ar fi haine, electrocasnice, dar și diverse deșeuri. Pe parcursul intervenției, proprietarul nu a solicitat îngrijiri medicale, iar flăcările au izbucnit cel mai probabil din cauza unei neglijențe privind fumatul”, au informat reprezentanții ISU Cluj.

Leave a Reply