O sală de jocuri din Dej, aparținând unui om de afaceri din Gherla, a căzut pradă unui hoț. Momentul, demn de filmele artistice cu spioni, a fost înregistrat de o cameră de supraveghere.
Întâmplarea a avut loc în urmă cu o săptămână, după miezul nopții.
Potrivit gherlainfo.ro, profitând de absența angajatului, un tânăr client s-a strecurat lin, ca o felină, după bar, până la casa de marcat. Cu mișcări atente, a deschis sertarul și a inventariat rapid din priviri monetarul, după care a început să se aprovizioneze cu bancnote.
A fost foarte atent să nu fie surprins dar, camerele de supraveghere au înregistrat tot.