Incendiu la un grajd din Leurda. Animăluțele au plătit cu viața

incendiu leurda2

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în noaptea din 14.09 pentru a stinge un incendiu care s-a manifestat la un grajd în localitatea Leurda, comuna Cășeiu. Apelul de urgență a venit în jurul orei 21:10, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă.

Când echipajele au ajuns la fața locului, incendiul s-a manifestat generalizat, pe o suprafață de aproximativ 200 mp.

De notat faptul că accesul în zonă s-a realizat cu dificultate. Totodată, în apropiere nu au existat surse de alimentare cu apă pentru autospeciale. În consecință, pe parcursul intervenției, una dintre mașinile noastre a efectuat mai multe drumuri în Dej pentru a alimenta. În paralel, pompierii rămași la fața locului au realizat dispozitivele de stingere și au reușit să salveze 3 pisici din grajd.

Din păcate, 5 rațe și alte 3 pisici au fost pierdute. Nu au existat persoane care să fie rănite în urma acestui eveniment. De menționat faptul că în interiorul grajdului se afla o cantitate considerabilă de fân. Drept urmare, lichidarea totală a durat aproape 8 ore, forțele noastre revenind la unitate în jurul orei 05:00. Cauza probabilă a incendiului încă nu s-a aflat.

Leave a Reply