Incendiu într-o gospodărie din județul Cluj. Pompierii intervin cu 4 autospeciale, o autoplatformă și un echipaj SMURD

IMG-20250612-WA0000_edit_171127793941437

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit joi dimineață pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de locuit din localitatea Agârbiciu.

La fața locului au ajuns 4 autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoplatformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj pentru a asigura acordarea asistenței medicale în caz de nevoie.

Potrivit reprezentanților ISU Cluj, echipajele operative au găsit acoperișul și primul etaj al casei cuprinse în totalitate de flăcări.

Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care a fost găsit. Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment. Conform cercetărilor preliminare incendiul a pornit de la coșul de fum izolat necorespunzător față de materiale combustibile.