După patru săptămâni de spitalizare, Eduard Balogh (12 ani), victima accidentului de pe strada Avram Iancu din Cluj-Napoca, a fost externat marți.
Băiatul, lovit de o mașină pe un trotuar din centrul Clujului, va avea nevoie de o lungă perioadă de recuperare, conform medicilor.
„Copilul a fost transferat de la Neurochirurgie la Clinica Neurologie Pediatrică, de unde a fost externat în cursul zilei de ieri. Este încă în plin proces de recuperare. Recuperarea fizică este limitată de faptul că unul dintre picioare este în continuare imobilizat. Începe să recupereze și cognitiv, dar va fi un proces de recuperare de lungă durată”, a declarat dr. Daniela Dreghiciu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Cluj, potrivit zcj.ro.
În urma accidentului petrecut pe strada Avram Iancu la începutul acestei luni, băiatul a fost internat de urgență, în stare gravă, și operat de două ori, la cap și la un picior.
„Efortul susținut al echipelor medicale de neurochirurugie și de terapie intensivă neurochirurgie a dat roade, pacientul a avut o evoluție bună și a fost recuparat, în mare parte”, au spus reprezentanții Spitalului Clinic Județean Cluj, de unde Eduard a fost transferat, săptămâna trecută, la Secția Neurologie a Spitalului de Copii.
Eduard a fost luat pe capotă, în data de 1 octombrie, de un șofer teribilist al unui Mustang în timp ce circula pe trotuarul străzii Avram Iancu, alături de mama sa. Copilul a fost transportat în stare gravă la UPU, de unde a fost transferat la Neurochirurgie, unde a fost operat de urgență, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever. Ulterior, băiatul a suferit o nouă intervenție chirurgicală, la femur.
Cum s-a întâmplat accidentul și ce a urmat mai apoi: