În aceeași zi în care David Popovici cucerea al doilea aur mondial și reamintea lumii că România mai are sportivi de valoare, Universitatea Cluj demonstra contrariul – că se poate face sport și fără ambiție, fără inspirație, fără vlagă.
Cu un public senzațional în spate, la Sibiu, „studenții” au fost, paradoxal, absenți. Au pierdut cu Ararat Armenia, o echipă evaluată la nivelul lui Metaloglobus. Dar nu contează cât de slab este adversarul; clujenii au dorit să demonstreze că pot fi și mai slabi.
“U” e singura echipă românească din cupele europene care nu a cheltuit un leu pe transferuri. Când aduci jucători din liga a treia din Franța, așa și joacă. Când îl dai afară pe Oancea și improvizezi cu Artean fundaș dreapta, îți meriți soarta. Iar despre Artean – nu-i vina lui că joacă pe orice post. E vina celor care îl trimit acolo: constant titular, constant mediocru.
Dacă v-ați uitat la meci, sigur ați remarcat că alb-negrii plimbau mereu mingea în spate, la alibi; armenii însă reușeau să paseze sus, în jumătatea noastră. Diferența de curaj a fost decisivă.
11 din public dacă ar fi intrat pe teren și-ar fi dat viața acolo; cei 11 din arenă nu s-au obosit.
Sabău are dreptate să critice conducerea că nu-i aduce jucători. Dar și el poartă o parte din vină. Ai 1-0 în minutul 13? Nu te retragi, nu te mulțumești cu puțin. Nu cu o echipă ca Ararat. Trebuia să le dai și golul 2, și golul 3. Ce să aperi?
Totul a fost o colecție de decizii greșite, de la strategie de club la tactică de meci. Universitatea a părut o echipă pe care nu a interesat-o Conference League. Ce dacă revine în cupele europene după 53 de ani? A fost lipsă de experiență sau de competență.
E păcat. Fanii au umplut stadionul, au creat atmosferă, au visat. Se pregătiseră de petrecerea calificării în turul III. Doar că fotbaliștii nu au mai venit la petrecere. Pe masă au rămas pizza rece și șampania nedesfăcută.
Prieteni, asta e vestea. Nu mai joacă în Europa / “U” Cluj-Napoca. Cam dureros, dar 100% adevărat!
