CFR Cluj a anunțat o serie de măsuri suplimentare de securitate pentru partida cu Dinamo București, programată duminică, de la ora 19:00, în etapa a 13-a a Superligii.
Oficialii clubului din Gruia au decis ca fanii oaspeților să ocupe locuri exclusiv în Peluza 1 a stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”, unde le-au fost alocate aproximativ 2.000 de bilete, cu mult peste procentul standard de 5% din capacitatea arenei.
Măsura vine după incidente repetate
Decizia are ca scop evitarea conflictelor între suporteri. În sezoanele trecute, fanii lui Dinamo au ocupat nu doar peluza, ci și zona de la tribuna a doua dinspre peluză, venind cu fulare și alte însemne ale clubului bucureștean.
Întrucât galeria CFR-ului s-a mutat în acest sezon la tribuna a doua, clubul a dorit să clarifice regulile de acces pentru a preveni orice tensiuni.
„Pentru a asigura separarea grupurilor de suporteri la meciul de duminică, clubul nostru a alocat aproximativ 2.000 de bilete suporterilor Dinamo în Peluza 1. Această propunere a inclus un număr de locuri superior procentului standard de 5% din capacitatea stadionului”, a transmis CFR Cluj pe Facebook, potrivit golazo.ro.
Reguli stricte pentru suporterii oaspeți
Conform comunicatului, accesul cu însemnele altor cluburi nu va fi permis în nicio altă zonă din stadion cu excepția sectoarelor alocate din Peluza 1.
Suporterii care se vor prezenta purtând însemnele lui Dinamo sau ale oricărei alte echipe din Liga 1 vor fi direcționați către porțile 6 sau 8 de la Peluza 1, în sectoarele dedicate oaspeților.
Clubul a făcut și un apel la toți spectatorii să vină din timp la stadion pentru a evita aglomerațiile la porțile de acces. Biletele pentru partidă au fost puse în vânzare miercuri și costă între 45 și 330 de lei, putând fi achiziționate online.
Contextul clasamentului
Dinamo ocupă primul loc în Superligă, cu 29 de puncte după 12 etape, în timp ce CFR Cluj se află abia pe locul 8, cu 16 puncte . Meciul este transmis în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.