Istoria urbanismului clujean din perioada comunistă este o poveste despre ambiții arhitecturale mari, transformate treptat în compromisuri brutale, notează actualdecluj.ro.
Între uriașul cartier Mănăștur și Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, se află zona cunoscută astăzi drept Plopilor-Șesului – care iese în evidență prin faptul că e un cartier cu identitate ambiguă, rezultat al decadelor de planificare urbanistică, al construcțiilor prefabricate și al compromisurilor politice și tehnice specifice perioadei socialiste. Arhitectul care l-a construit, Emanoil Tudose, spune că e impropriu denumit cartier, în lipsă de funcțiuni.
Deși în planurile inițiale cartierele noi ale orașului trebuiau să fie unități autosuficiente, cu spații verzi generoase și dotări sociale complete, realitatea de astăzi ne arată o imagine radical diferită: „din mare parte a proiectului s-a ales praful”.
„Eram după douăzeci de ani de urbanism. Lucrurile se legau firesc, îşi aveau logica lor, chiar dacă, din când în când, viermele dorinţei de a da personalitate fiecărei zone mai apărea la iveală. Nimic spectaculos ca, în lungul unei artere cu traseu elegant, să prevezi o suită de blocuri cu P+8 etaje perpendiculare pe axa longitudinală a drumului, să prevezi ca accesul auto la blocuri să se facă prin alei carosabile doar de dreapta, să prevezi trotuare separate cu aliniamente verzi faţă de carosabil şi să retragi blocurile suficient de mult încât să mai încapă încă o zonă plantată între trotuar şi clădire. A apărut ca firească amplasarea altor clădiri înalte (P+8) în punctul exterior de curbură a noii străzi pentru a putea ‘împuşca mai mulţi iepuri’”, relatează Tudose în volumul ”Cluj-Napoca în 50 de ani de proiecte”.
Citește tot articolul, AICI.
