Ați jucat la pariuri? Cel mai slab CFR din istorie și “adio, Europa”

IMG_6119

Poate prin liga a doua sau în insolvență să mai fi jucat atât de slab CFR Cluj cum a făcut-o joi seara, în play-off-ul Conference League. 0-3 cu necunoscuta Pafos, din Cipru, și “Adio, Europa!” În tur a fost doar 1-0. Asta va intra în istoria rateurilor jenante ale fotbalului românesc.

Or fi jucat la pariuri? Or fi petrecut aseară? Jocul acolo ne-a dus cu gândul. O apărare penibilă, Mogoș, Boben și Kresic au fost comici, încercări ofensive firave, un joc per ansamblu rușinos de slab. Asta în condițiile în care adversarii nu au fost ieșiți din comun. Vedetele de la CFR trebuie reevaluate, pare că nu-și merită banii.

Dan Petrescu, văzut ca geniul campion, nu a găsit soluții. Antrenorul s-a cramponat de un joc defensiv disfuncțional, a mutat târziu; altfel spus, e unul dintre marii vinovați pentru acest eșec dureros.

Pentru statistică, golurile au fost marcate de Jajá 28′, David Goldar 31′ și Tanković 49′ (penalty). Toate reușitele ciprioților au venit după erori grave ale clujenilor.

Leave a Reply