Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, duminică după-amiază, la un accident rutier petrecut pe raza localității Livada.


„În accident au fost implicate două autoturisme, iar în interiorul unuia dintre acestea s-a aflat un bărbat încarcerat. Forțele noastre au extras victima și au predat-o imediat echipajelor medicale. Bărbatul, de aproximativ 55 de ani, a fost în permanență conștient și cooperant. De asemenea, a mai primit îngrijiri medicale o tânără de aproximativ 20 de ani. Ulterior, cei doi au fost transportați la spital.
La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ”, au declarat, duminică, reprezentanții ISU Cluj.
Foto: ISU Cluj