Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut între localitățile Șaula și Izvorul Crișului. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ, unde au găsit un autocamion și un autoturism avariate cu ocupanții ieșiți din acestea.
Două persoane au fost consultate de către echipajul SAJ, care, conform primelor date, au prezentat afecțiuni ușoare.
Persoanele consultate nu au fost transportate la spital. Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat, la fața locului, măsuri specifice pentru protecția persoanelor implicate în accident.