Prima dată în Est. O reuniune a primarilor din marile orașe europene se ține la Cluj

Emil Boc

Prima Conferință Eurocities organizată vreodată în Estul continentului va avea loc la Cluj-Napoca în luna mai. E așteptată toată „crema” primarilor din marile orașe europene. Edilii vor discuta teme importante precum dimensiunea „verde”, inovare și reziliență.

Adunarea generală a orașelor europene, spune primarul Emil Boc, va da și un puternic mesaj înaintea alegerilor europerlamentare.

„Crema” primarilor din marile orașe europene vine la Cluj-Napoca. Boc: E o recunoaștere a rolului pe care îl are orașul nostru

„Câteva sute de participanți vor fi la Cluj, la cel mai important eveniment al anului în materie de administrații publice locale și regionale din Europa.

Faptul că pentru prima dată o asemenea reuniune a primarilor mari din Europa se ține la Cluj este și o recunaștere a rolului pe care orașul nostru îl are în Europa, dar și al faptului că este un model de colaborare cu alte orașe”, a declarat, marți, Emil Boc la Ziua Live.

Leave a Reply