fiica lui Bolojan - Fiica lui Ilie Bolojan se mărită cu un fost fotbalist

Fiica lui Ilie Bolojan se mărită cu un fost fotbalist

Foto: Prosport

Fiica lui Ilie Bolojan, liderul PNL, se căsătorește cu un fost fotbalist de la FC Bihor, domiciliat în Cluj-Napoca. Lucia Maria Bolojan, în vârstă de 30 de ani, și Daniel Bota, de 34 de ani, își vor face nunta pe 14 noiembrie, la Palazzo din Oradea.

Ceremonia religioasă va avea loc la Biserica cu lună din centrul Oradiei. Potrivit unor surse din interiorul PNL, la petrecere sunt așteptați președinții de filiale județene apropiați de Bolojan. Printre invitați ar putea fi europarlamentarul Daniel Buda, Florin Roman și Dan Motreanu, precum și Mihai Jurca, cu care Bolojan a colaborat la Primăria Oradea și care l-a avut alături și la București, în perioada în care a condus Guvernul.

Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL, a precizat că evenimentul „nu este o nuntă de partid”. Liberala Gabriela Horga a spus că este un eveniment privat, fără alte detalii.

Lucia Maria Bolojan și-a construit o carieră în afara politicii. A absolvit Colegiul „Emanuel Gojdu” din Oradea, apoi Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnice din Timișoara. A colaborat cu biroul de arhitectură ARHIMAR din Cluj și a lucrat la proiecte internaționale, alături de oameni de afaceri din Israel, Spania, Italia sau din țări asiatice.

Daniel Bota a jucat la FC Bihor, echipă aflată în 2013, când el evolua acolo, în eșalonul secund. Potrivit publicației de căsătorie înregistrate la Consiliul Local Oradea, viitorul ginere al lui Bolojan are domiciliul în municipiul Cluj-Napoca.

Sursa: Prosport · Foto: Prosport