Un bărbat de 32 de ani din județul Alba, depistat de două ori în aceeași zi la volan, sub influența alcoolului, pe străzile din Cluj-Napoca, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Măsura a fost dispusă sâmbătă, 14 noiembrie, de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Cluj-Napoca.
Primul incident a avut loc în noaptea de 13 noiembrie, în jurul orei 01:10, pe strada Jupiter. Etilotestul a indicat atunci 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Același bărbat a fost oprit din nou de polițiști în aceeași zi, în jurul orei 20:50, pe strada Observatorului. De această dată, aparatul a arătat 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca l-au reținut pentru 24 de ore, iar el este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului. Ulterior, bărbatul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți.
„În cursul zilei de astăzi, 14 noiembrie a.c., bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, au transmis reprezentanții poliției.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Sursa: Știri de Cluj · Foto: Știri de Cluj




