U-BT învinge fără emoții, pe teren propriu, cu 100 la 78 în grupa Ligii Adriatice, la cele 100 de prezențe ale antrenorului Mihai Silvășan

U-BT Cluj ABA League - U-BT Cluj, victorie fără emoții în ABA League cu SC Derby

Campioana României, ”U” BT Cluj Napoca, a învins vineri seara, pe teren propriu, formaţia SC Derby (Muntenegru), cu scorul de 100-78 (53-46), în etapa a V-a din grupa B a Ligii Adriatice. Pentru antrenorul Mihai Silvăşan a fost victoria cu numărul 100 în cupele europene.

Principalii marcatori ai partidei au fost Livingston 16 puncte, Bishop 16, Hill 15, McCreary 12, pentru U BT Cluj, respectiv Uskokovic 19, Jordano 16, pentru formaţia muntenegreană.

BT Arena a fost indisponibilă, astfel că meciul s-a jucat în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, în prezenţa a 2.417 spectatori.

Celelalte partide ale etapei sunt programate în 24-25 octombrie, între Bosna – Dubai Basketball, BC Viena – Mega Basket, Spartak – Partizan Belgrad şi Zadar – Ilirija.

Campioana României a obţinut anterior rezultatele: 95-84 cu BC Viena, 85-92 cu Dubai Basketball şi 75-89 cu Spartak Subotica. Disputa din prima etapă, cu Mega Basket, a fost amânată.

U BT Cluj va avea în continuare următorul program: Partizan Belgrad – U BT Cluj (2 noiembrie), U BT Cluj – Bosna Telecom (8 noiembrie), U BT Cluj – Perspektiva Ilirija (14 noiembrie), U BT Cluj – Zadar (22 noiembrie).

Partidele retur se dispută începând din 6 decembrie.

După desfăşurarea celor 18 etape, primele patru clasate se vor califica în Top 8, acolo unde se vor duela doar cu celelalte patru formaţii venite din cealaltă grupă, în meciuri tur-retur, în perioada 6 februarie – 19 aprilie 2027.

La finalul fazei Top 8, primele 6 echipe vor obţine calificarea în sferturile de finală ale competiţiei. Ocupantele locurilor 7 şi 8 se vor duela cu formaţiile de pe locurile 9 şi 10 din Play-Out, într-un Play-In-Tournament, pentru ultimele două locuri din sferturile de finală.

Sferturile de finală vor avea loc între 7-16 mai, iar Turneul F4 între 27-29 mai.â

Sursa: MediafaxMediafax