Caz tragic la Cluj: o femeie de 45 ani, cetățean strain, a fost găsită moartă, luni, 15 iunie, într-o cameră de hotel de pe strada Regele Ferdinand. Polițiștii au deschis o anchetă, notează stiridecluj,ro.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie de 45 de ani, cetățean străin.
„Din verificările preliminare efectuate, nu au fost identificate urme vizibile de violență pe corpul acesteia”, arată sursa citată.
Trupul femeii a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în vederea efectuării autopsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.
Foto: stiridecluj.ro