UPDATE la cazul elevei care ar fi fost drogată și abuzată sexual la banchet. Primele rezultate medicale răstoarnă scenariul familiei

IMG_abuz

Au apărut noi detalii în cazul elevei din Cluj-Napoca ajunsă la spital după balul de absolvire, acolo unde familia bănuia că tânăra ar fi fost drogată și abuzată sexual.

Primele rezultate medicale contrazic însă varianta inițială, informează adevarul.ro. Conform surselor din sistemul sanitar, testele toxicologice efectuate la Spitalul Județean de Urgență Cluj nu au depistat substanțe interzise în organismul fetei.

Și analizele urinei ar fi ieșit negative la capitolul droguri. Ancheta este preluată de Institutul de Medicină Legală, care face analize suplimentare pentru a stabili exact ce s-a întâmplat și dacă a avut loc sau nu o agresiune sexuală.

Sursele medicale mai susțin că starea de rău pentru care tânăra, majoră, a fost transportată la spital ar fi fost provocată de un consum excesiv de alcool. Fata a fost externată în aceeași zi.

Ce cred părinții fetei

Cazul a fost semnalat inițial de părinții fetei, care au reclamat că fiica lor ar fi fost drogată de trei colegi după petrecerea de final de liceu, iar ulterior ar fi fost dusă într-un parc și agresată sexual.

Familia a declarat că a găsit-o în stare de confuzie, prezentând urme de lovituri, fără să își amintească cele întâmplate.

Autoritățile continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate ce s-a petrecut în noaptea banchetului, urmând să ia o decizie pe baza probelor și a rezultatelor medico-legale finale.

Te-ar putea interesa și acest articol: