Accident grav, cu victime, la Căpușu Mare. Patru victime încarcerate

smurd-in-actiune

Pompierii din cadrul Gărzii de intervenție Gilău, Punctul de Lucru Florești și a Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Căpușu Mare. La fața locului au acționat o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și două SAJ.

Din primele informații, patru persoane au necesitat manevre de descarcerare pentru a fi extrase din autoturisme, iar acestea au prezentat multiple traumatisme.

Alte trei persoane au primit primul ajutor calificat la fața locului, dintre care doi minori, ulterior se va evalua dacă se impune transportul acestora la spital.
Au fost suplimentate forțele care au acționat la fața locului cu alte două echipaje SMURD.

Șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului fiind depistat la scurt timp  de polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin.

„Verificările au condus la stabilirea faptului că bărbatul de 37 de ani din Cluj-Napoca (șoferul care a provocat accidentul), nu era deținătorul unui permis de conducere”, a precizat IPJ Cluj.

Leave a Reply