O companie aeriană renunță la un zbor din Cluj, în 2026. Care este cauza

The fog on the airport apron

O companie aeriană europeană va elimina, începând cu 2026, un zbor important de pe aeroportul din Cluj-Napoca.

Ryanair a anunțat că va suspenda, din toamna anului 2026, două rute din România către aeroportul Charleroi (Belgia), ca urmare a noilor taxe introduse de autoritățile belgiene.

Zborul Cluj-Napoca – Charleroi va fi operat pentru ultima dată pe 23 octombrie 2026, iar ruta Iași – Charleroi va avea ultima cursă pe 24 octombrie 2026, notează boardingpass.ro.

Decizia vine în contextul majorării taxelor pentru pasageri pe aeroporturile belgiene și al introducerii unei taxe locale suplimentare la Charleroi, care fac aceste rute neprofitabile. Guvernul belgian va dubla taxa aeriană la 10 euro per pasager începând cu 2027, iar administrația locală din Charleroi va aplica, de anul viitor, o nouă taxă de 3 euro pentru fiecare pasager care pleacă din acest aeroport.

În plus, Ryanair va renunța la încă 18 rute operate către aeroporturile din Bruxelles și Charleroi.