Accident spectaculos în județul Cluj. Un tânăr de 25 de ani a ajuns cu mașina în șanț

IMG-20251011-WA0000

Pompierii din cadrul Gărzii Aghireșu au intervenit, sâmbătă după-amiază, la un accident rutier petrecut între localitățile Viștea și Gârbău.

Echipajele au găsit la fața locului un autoturism răsturnat, însă din fericire nu au existat victime încarcerate.

Potrivit ISU Cluj, un tânăr de aproximativ 25 de ani a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare, iar la misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Foto: ISU Cluj