Un eveniment tragic a avut loc duminică, 27 iulie, în cartierul clujean Mărăști, unde un bărbat de 63 de ani și-a pierdut viața în urma unei căderi de la înălțime.
Din păcate, în ciuda intervenției rapide, medicii n-au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, fiind declarat decesul la locul incidentului.
Polițiștii clujeni au inițiat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale tragediei. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, în cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie analizate toate circumstanțele producerii accidentului.
Până la acest moment, nu a fost confirmată oficial natura incidentului, dacă este vorba despre un accident, o posibilă neglijență în muncă sau alt tip de situație. Ancheta este în curs de desfășurare
Reprezentanții IPJ Cluj au transmis că, în acest caz, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a fi stabilite toate circumstanțele producerii incidentului.
Deocamdată nu sunt cunoscute alte detalii privind condițiile în care bărbatul de 63 de ani a căzut de la înălțime. Ancheta Poliției este în desfășurare.
„La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 07.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că, la un imobil de pe strada Ileana Cosânzeana, din municipiu, un bărbat ar fi căzut de la înălțime.
Echipajele de poliție deplasate la fața locului au constatat că persoana în cauză este un bărbat de 63 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
Din nefericire, echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul bărbatului.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului”, a transmis IPJ Cluj.