Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj (ADI – ZMC) a lansat proiectul „Knowledge-Based Youth Development Strategy (KYDS) – Strategia pentru Dezvoltarea Tineretului Bazată pe Cunoaștere”, ce vizează îmbunătățirea bunăstării copiilor cu vârste între 10 și 18 ani din comunitățile rurale ale ariei metropolitane.
Proiectul, desfășurat până în martie 2027 și finanțat cu 884.000 € de Fundația Botnar, este derulat în parteneriat cu UNICEF, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a UBB și Fundația Alt Art.
Prin implicarea directă a copiilor și a actorilor locali, KYDS va contribui la identificarea și soluționarea problemelor comunitare, de la accesul la servicii de calitate, la inițiative culturale și investiții alese de copii, cum ar fi săli de festivități sau spații educaționale. Proiectul debutează cu o etapă de cercetare și se va extinde în patru comunități selectate, cu o primă intervenție pilot la Pata-Rât.
Pe lângă acțiuni de cercetare, proiectul va include evenimente educaționale, sesiuni de formare și schimburi de experiență. KYDS se aliniază Strategiei Naționale pentru Drepturile Copilului și Garanției Europene pentru Copii, contribuind la integrarea nevoilor tinerilor în politicile publice locale.