Fotografi din trei țări prezintă satul românesc la Cluj-Napoca, în Sala Reduta a Muzeului Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Expoziția este deschisă între 10 și 26 octombrie și e organizată anual, ajungând astfel la a 22-a ediție.
Peste 170 de fotografii etnografice recente vor putea fi admirate pe simeze, dar și în secțiunile digitale proiectate pe un ecran. Ele au fost realizate de zeci de artiști fotografi din România, Polonia și Serbia, pasionați de satul tradițional din interiorul granițelor sau din zone istorice locuite de români, precum Banatul Sârbesc sau Basarabia.
„Tânjalele maramureșene”, „Fărșangul” sau „Împănatul boului” – acesta din urmă fiind organizat și în mai multe localități din Cluj – sunt câteva din obiceiurile regăsite de fotografi pe teren, alături de ocupații sau activități precum secerișul, cărbunăritul, producerea brânzei la stână sau strânsul cartofilor.
Expoziția are și o secțiune tematică – o incursiune în zona riturilor de trecere, cum sunt nunțile sau înmormântările, momente cu rol esențial în viața spirituală a individului și a comunităților, potrivit actualdecluj.ro.

În imagine fotografia care a câștigat trofeul „Szabo Tamas”, secțiunea color, cu numele „Zâmbetul anilor”, a fotografului brașovean Vlad Dumitrescu
Expoziția are loc în sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, iar vernisajul e programat sâmbătă 11 octombrie la ora 12. În deschidere, Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a Centrului de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” va susține un moment muzical. alături de mezzosoprana Lavinia Bocu.
Lista fotogarfilor care expun: Marco Algasovschi – Braşov, Cătălin Arcu – Florești, Mircea Băduț – Râmnicu Vâlcea, Bikfalvi Zsolt – Carei, Both Gyula – Târgu Mureş, Marius Burcea – Onești, Maria Alexandra Ciceo – Cluj, Czire Alpár – Cristuru Secuiesc, Vlad Dumitrescu – Braşov, Réka Fekete – Odorheiu Secuiesc, Jolanta Flach –Zakopane (Polonia), Adrian Gârneață – Iași, Héjja Arpád – Miercurea Ciuc, Costel Iftinchi – Iași, Tudorel Ilie – Baia Mare, Incze Domokos – Miercurea Ciuc, Andrea Claudia Ioja – Cluj, Ioja Oszkár-Norbert – Cluj, Elena Isfan – Deva, Marius Isfan – Deva, Andrea Kerčoban – Nicolinț (Serbia), Kertész Hajnalka – Odorheiu Secuiesc, Kinda Botond – Odorheiu Secuiesc, Niculina Laza – Cluj, Constantin Lazăr – Oradea, Victor Malairău – Cluj, Carmen Negru – Cluj, Alexandru Pavel – Cluj, Gheorghe Petrila – Oradea, Marian Plaino – București, Ovi D.Pop – Oradea, Pop Zsolt – Târgu Mureș, Grigore Roibu – Deva, Cristina Rotar – Cluj, Adela Lia Rusu – Oradea, Mariana Scubli – Sighetu Marmației, Viorel Șerfezi – Oradea, Simon Erika – Târgu Mureș, Tordai Ede – Târgu Mureș, Darius Vele – Gilău.
Expoziția va putea fi vizitată până în 26 octombrie iar intrarea e liberă.