Vine în sfârșit transferul vedetei lui CFR Cluj? Impresarii vin să-l vadă pe Louis Munteanu la meciul din Elveția

Louis Munteanu CFR Cluj vs Paksi

Vedeta lui CFR Cluj, Louis Munteanu (23 de ani), așteaptă ca situația lui să se rezolve până la finalul lunii. Mai multe cluburi au pus ochii pe golgheterul României. Fiecare zi poate fi decisivă pentru stabilirea destinației jucătorului cotat de patronul CFR, Ioan Varga, la cel puțin 18 milioane de euro.

Pentru Louis Munteanu, jocul din Elveția cu Lugano poate fi proba finală înaintea unui transfer semnificativ. Potrivit digisport.ro, cel puțin 3 echipe de impresari și-au anunțat prezența la meci special pentru a-l vedea.

Astfel, este de așteptat ca partida din deplasare cu Lugano să fie prima în care Munteanu prinde primul 11 în echipa lui Dan Petrescu. Până acum, vârful a fost folosit doar din postura de rezervă, în două rânduri. Cu Paks, la Cluj, a intrat 15 minute și a marcat o dată, în timp ce pe Giulești a evoluat o jumătate de oră.

Louis Munteanu a sărbătorit marcarea unui gol în fața lui Paks / Foto: sportpictures.eu

Munteanu a impresionat în sezonul 2024-2025. El a punctat de 25 de ori în toate competițiile pentru CFR, contribuind și cu 3 pase decisive.

Louis Munteanu este cotat de transfermarkt la 5 milioane de euro, aproape un sfert din „potul” pe care Neluțu Varga îl visează în schimbul său.

Conform sursei citate, pe lângă interesul din Franța, Munteanu mai are pe urmele sale cluburi din Italia, Marea Britanie și din zona Golfului.

Ce televiziuni din România vor transmite meciul Lugano – CFR Cluj

CFR Cluj întâlnește pe Lugano (Elveția) în deplasare, joi, de la ora 21:30, în prima manșă a turului doi preliminar din UEFA Europa League (UEL). Drepturile TV ale duelului din Elveția au fost achiziționate de Digi Sport și Prima Sport, televiziuni ce vor transmite și returul din Gruia, programat pe 31 iulie. Astfel, Lugano – CFR Cluj se va vedea pe Digi Sport 2 și Prima Sport 2.

Lugano are un lot de două ori mai valoros

În comparație cu Lugano, CFR Cluj are un lot format din jucători care cumulează, conform transfermarkt, o cotă de piață la mai puțin de jumătate. Elvețienii valorează peste 70 de milioane de euro, în timp ce lotul clujenilor este avaluat la aproape 30 de milioane. Trei jucători de la Lugano, adică Zanotti, Hajdari și Martim Marques, fac mai mult decât toată echipa CFR-ului, la care cel mai bine cotat e Louis Munteanu (5 milioane de euro).

Te-ar putea interesa și acest articol care îți spune că echipa antrenată de Petrescu are probleme medicale înainte de meciul din Elveția: