VIDEO. Premierii României și Olandei au mâncat împreună cu militarii de la Baza Aeriană 71

Ilie-Bolojan-popota-Campia-Turzii-2-660x365

Premierul României, Ilie Bolojan, împreună cu prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, Dick Schoof, au vizitat marți Baza Aeriană 71 „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, unde s-au întâlnit cu militarii români și olandezi staționați acolo.

Cei doi oficiali au petrecut timp alături de soldați, luând masa în popotă. Din imagini se poate observa că au mâncat sandvișuri, cozonac și, cel mai probabil, pizza.

Vizita a avut loc în contextul consultărilor bilaterale privind securitatea regională și cooperarea în cadrul NATO, pe fondul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Potrivit Guvernului, „cei doi prim-miniștri au discutat măsurile pentru consolidarea prezenței aliate pe Flancul Estic și contribuțiile concrete ale statelor membre la descurajarea și apărarea colectivă. A fost subliniată implicarea Regatului Țărilor de Jos în misiunile NATO din România, inclusiv prin dislocarea dronelor militare și a personalului Forțelor Aeriene olandeze, precum și proiectele comune de instruire, în special Centrul de instruire pentru piloți F-16 de la Borcea. Întâlnirea cu militarii români, olandezi și americani a oferit prilejul unui dialog direct despre misiuni și condițiile de desfășurare a acestora.”