Victorie pentru U-BT la Oradea. Joi urmează un meci cu trofeul pe masă

u bt

U-BT Cluj-Napoca a reacționat după înfrângerea din meciul 3 al finalei Ligii Naționale de Baschet Masculin și n-a oferit vreo șansă celor de la CSM CSU Oradea în cursul serii de luni, 20 mai. Clujenii s-au impus cu 108-80 pe terenul bihorenilor, în a patra confruntare din această serie, și au ajuns la 3-1 la general.

Clujenii au lansat un mesaj pe parcursul primelor minute și Cățe a marcat patru din cele șase puncte cu care U-BT a deschis jocul, în timp ce Patrick Richard a scuturat plasa de la distanță pentru 2-9. Eddie l-a forțat pe Cristian Achim să solicite un timp de odihnă la 4-14, Nicolescu și-a transformat ulterior liberele și Seeley a răspuns cu un coș din spatele arcului de cerc. Intensitatea arătată de oaspeți s-a văzut pe tabelă și diferența a continuat să crească (9-23), Pearson fiind cel care a dus-o pe CSM Oradea în double figures la nivelul punctelor și actul s-a încheiat cu 13-31.

Patrick Richard a adus a șaptea triplă în puțin peste 10 minute pentru U-BT și ecartul a trecut de 20 de puncte, iar Eddie a păstrat un procentaj excelent în dreptul clujenilor cu reușita de la 15-37. „Studenții” au ajuns într-un parțial de 12-2 pe parcursul acestui sfert cu ajutorul lui Pat Richard, iar Kris Richard a putut să întrerupă această serie cu liberele transformate pentru 17-43. Tarolis a devenit al doilea jucător al gazdelor cu două reușite din acțiune (23-50), Richard a fost precis din spatele arcului de cerc și Mihai Silvășan a cerut time-out. Jones a refăcut avantajul maxim al vizitatorilor cu mai puțin de două minute rămase din prima repriză și la vestiare s-a intrat cu 28-58.

Clujenii au început repriza secundă așa cum au terminat-o pe prima și s-au desprins treptat la +34, după care Tarolis a înscris de la distanță pentru 33-64. Freeman a avut o perioadă cu nouă puncte la rând, Jones a contribuit între timp cu o triplă și ulterior a ajuns la linia de fault pentru 42-75, iar apoi Năstruț și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Patrick Richard a ținut-o pe U-BT cu un procentaj de peste 60% din spatele arcului de cerc prin coșul de la 45-80 și sfertul al treilea s-a terminat cu scorul de 58-88.

Pearson s-a apropiat de Freeman pe lista marcatorilor prin coșul de la distanță pentru 61-90, iar peste câteva minute Năstruț și Tarolis au fost trimiși la linia de pedeapsă, pentru ca Pearson să fie cel care a modificat situația la 71-92. Clujul s-a apropiat tot mai mult de sută, bornă atinsă cu două minute înainte de finalul partidei din Oradea Arena, după triplele consecutive ale lui Patrick Richard. U-BT a câștigat în cele din urmă cu 80-108 și se va întoarce acasă cu 3-1 la general. Meciul cinci va avea loc joi, 23 mai, de la ora 19.00 în BTarena.

Leave a Reply