Unde trăiesc acum fostul patron al CFR Cluj, Árpád Pászkány, și noua lui iubită, cu 24 de ani mai tânără

Arpad Paszkany si Antonela Petrut

Fostul patron al ardelenilor, Árpád Pászkány (54 de ani), a renunțat la cetățenia română imediat după plecarea de la CFR Cluj și s-a stabilit, împreună cu partenera sa, Antonela Pătruț (30 de ani), la Budapesta, după o perioadă petrecută în Dubai. Árpád Pászkány a fost căsătorit cu Anamaria Feher, dar a divorțat în 2024. „Ruptura” dintre cei doi s-a produs la finalul anului 2023, după o căsnicie de șapte ani.

Árpád Pászkány și Antonela Pătruț / Foto: Instagram @antonelapatrut

„Ne-am întors în Europa. În ultima perioadă am petrecut mai mult timp în Budapesta, oraș care îmi place foarte mult și pe care încep să îl cunosc din ce în ce mai bine.

Am ajuns să mă acomodez și cu circulația, conducând mașina pe care am primit-o de Paște, un cadou minunat din partea iubitului meu. Fac progrese și în ceea ce privește învățarea limbii maghiare!, a spus Antonela Pătruţ, conform GSP.ro.

Tânăra n-a dus o viață de lux până să-l cunoască pe omul de afaceri. La 9 ani s-a mutat alături de familie în Italia, unde, ulterior a fost chelneriță.

A încercat să-și deschidă un restaurant împreună cu mama ei, însă afacerea nu a avut succes și a revenit în țară.

În România, Antonela Pătruț a fost centralistă, apoi a făcut tot posibilul pentru a apărea pe „micul ecran”.

A participat la două reality-show-uri, însă faima sa nu a „explodat”, așa cum se aștepta, iar în ultima perioadă a avut un business cu haine.

Iubitul meu m-a cucerit prin faptul că ia mereu inițiativa și este un bărbat foarte cald și bun…ceea ce pe mine mă atrage foarte mult”, a povestit Antonela Pătruț.

  • 8 trofee a câștigat CFR Cluj sub patronatul lui Árpád Pászkány. Dintre acestea, trei au fost titlurile SuperLigii.

În 2024, de Paști, Árpád Pászkány i-a oferit prietenei sale un bolid în valoare de 150.000 de euro.

 

CFR Cluj a devenit o echipă foarte importantă în perioada în care a fost patronată de Árpád Pászkány, dar cu mari sacrificii financiare. Omul de afaceri a cedat clubul la începutul anului 2014, când CFR Cluj era în insolvență.