Un urs a fost accidentat mortal pe un drum din județul Cluj

Urs accidentat Dumbrava Capusu Mare

Un urs a fost lovit mortal de un autoturism, pe DN1-E60, în localitatea Dumbrava, comuna Căpușu Mare.

Animalul se afla pe partea carosabilă în momentul în care a fost acroșat de mașina condusă de un tânăr de 25 de ani, notează zcj.ro.

Potrivit primelor informații furnizate de polițiști, accidentul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 22:00, în timp ce șoferul, din comuna Poieni, circula dinspre Huedin către Cluj-Napoca. La un moment dat, acesta ar fi întâlnit ursul pe șosea, iar impactul nu a mai putut fi evitat.

În urma coliziunii, exemplarul de urs a suferit răni grave și a decedat. Animalul a fost ulterior preluat de reprezentantul fondului cinegetic.

Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, potrivit IPJ Cluj.

Foto: Valentin Tomos/Facebook