Un taximetrist din Cluj a reușit să blocheze mai multe benzi de circulație, în apropierea Teatrului Național, lăsând mașina pe trecerea de pietoni.
Mai mult, clujenii au reacționat imediat și au criticat atitudinea sfidătoare a șoferului, precizând că astfel de comportamente devin tot mai frecvente în Cluj.
„Dacă aș face poze la toți cei care blochează intersecțiile în 10-12 ore, cât sunt zilnic în trafic, și să mai și postez”, a comentat un clujean.
Unii dintre internauți au adăugat ironic:
„Așa cere clientul. Are bagaje multe”
„Dacă mâine nu ar mai fi niciun taxi în Cluj-Napoca, le-ar mai simți cineva lipsa?”
„Toți trântorii și pensionarii fac taxi acuma”.