Un bărbat de 36 de ani a fost arestat preventiv pentru 10 zile marți, după ce a fost prins la volanul unei mașini în localitatea Sic, județul Cluj, deși avea permisul suspendat și era beat criță.
Evenimentul a avut loc în noaptea de 21 septembrie, în jurul orei 02:25. Aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar șoferul a fost dus la Spitalul municipal Gherla pentru recoltarea de probe biologice, potrivit clujenii.ro.
Conform sursei citate, bărbatul nu era prima abatere de acest gen. Acesta a fost cercetat anterior în alte două cauze pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
„În data de 21.09.2025, în jurul orei 02:25, acesta a fost depistat de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla conducând un autoturism pe un drum din localitatea Sic, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Gherla pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ulterior, la data de 22 septembrie a.c., polițiștii Compartimentului Rutier Gherla au dispus din nou reținerea sa pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind cercetat anterior în alte două cauze pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Cauzele au fost reunite pentru continuarea cercetărilor.
În cursul zilei de 23 septembrie a.c., acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Gherla, care a dispus arestarea preventivă pentru 10 zile”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.