Un liceu din Cluj nu va mai avea ciclu primar

FB1A2368-1024x683

Din lipsă de spații, print-o decizie a Consiliului Profesoral de la finalul lunii octombrie, Colegiul Național “Gh. Șincai” din Cluj a decis să renunțe la ciclul primar, începând din noul an școlar, relatează Actual de Cluj.

Învățătoare din cadrul liceului dar și părinți au venit în fața noului Consiliu Local să protesteze și să ceară o soluție, mai ales că decizia a fost luată deoarece școala nu are spații suficiente.

În primă fază, primarul Emil Boc le-a cerut să renunțe la argumentele sentimentale deoarece nu funcționează în cazul său și, pe scurt, le-a cerut să își vadă de treabă deoarece nu sunt afectați. În cazul cadrelor didactice, le-a asigurat că vor fi soluții și vor lucra în continuare în Cluj-Napoca, pe măsură ce vor rămâne fără clase. Mai ales că Primăria are proiecte de școli noi în Bună Ziua sau Borhanci.

“Decizia de a desființa ciclul primar nu vine pentru că nu am avea elevi. În fiecare an, se înscriu peste 100 de copii la clasa pregătitoare, iar colegiul deservește 23 de străzi arondate. Este o problemă de spațiu, dar această soluție afectează grav cadrele didactice și părinții”, a semnalat Mihaela Bacu, învățătoare la Colegiul Gheorghe Șincai.

Leave a Reply