Un jucător important pentru ”U” Cluj și-a prelungit contractul. Anunțul făcut de club

Universitatea Cluj

FC Universitatea Cluj și jucătorul de bandă dreaptă Issouf Macalou (26 de ani) au ajuns la un acord privind prelungirea contractului, anunță site-ul fcucluj.ro.

Fotbalistul ivorian a ajuns la Universitatea la începutul acestui an, după ce evoluase ultima dată la formația franceză din al treilea eșalon, Sochaux-Montbeliard. La două luni de la oficializarea mutării, Macalou a debutat în alb și negru în prima etapă a play-off-ului, când a avut o evoluție apreciată, în ciuda înfrângerii echipei noastre din deplasarea de la Craiova (0-3).

Jucătorul care a mai bifat prezențe pentru Le Mans sau Valenciennes a continuat forma bună pe tot parcursul play-off-ului din stagiunea trecută, reușind să marcheze de trei ori și să ofere o pasă decisivă. Mai întâi, a punctat în eșecul cu Dinamo (2-4), de pe teren propriu, după care a mai înscris în victoria din Giulești (2-0) și în revanșa împotriva „câinilor roșii”, meci în care a contribuit și cu un assist și care a adus, matematic, revenirea Universității în cupele europene.

Macalou a fost titular în ambele manșe ale dublei cu Ararat-Armenia din Conference League, iar pe plan intern a strâns alte 17 prezențe în Superligă și două în Cupa României, trecându-și în cont încă un gol și cinci pase decisive și totalizând, astfel, patru reușite și șase assist-uri în 31 de meciuri jucate pentru ”U”.

După 19 etape, Universitatea Cluj se află pe locul 8, cu 27 de puncte (7 victorii, 6 egaluri și 6 înfrângeri, golaveraj 24-19).

Clasamentul la zi în Superliga României