Un director de la o școală din Cluj, acuzat că a lovit 2 elevi și o mamă

Screenshot_20240417_123550

Caz halucinant la o școală din județul Cluj! Părinții spun că directorul Școlii Gimnaziale din comuna Vad ar fi agresat doi elevi de gimnaziu, dar și pe mama unuia dintre ei. Polițiștii au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă, iar cei de la Inspectoratul Școlar Județean au trimis inspectori la școală pentru a face cercetări.

Totul s-a întâmplat săptămâna trecută, când un elev de clasa a V-a a fost trimis în sala de clasa în care se află directorul pentru a-i duce niște bani. Părinții spun că dascălul ar fi fost deranjat de faptul că elevul a bătut mult prea tare în ușă, motiv pentru care l-a lovit cu palma peste cap. Băiatul s-a întors în sala de clasa și a început să plângă, spunând că îl doare capul. Un alt coleg care avea telefon mobil a sunat-o pe mama băiatului pentru a-i povesti că acesta nu se simte bine după ce a fost lovit, dar directorul ar fi aflat acest lucru.

A vrut să-i ia telefonul mobil, însă băiatul a intenționat să îl ascundă în camera centralei, loc în care a intrat și directorul. Băiatul povestește că directorul l-a prins de gât și l-a bătut cu capul de cazanul centralei, dovada fiind urmele de pe gât și un „cucui” de pe scalp. Părinții au mers la școală să ceară explicații, dar nu au fost primiți. Mai mult, mama unuia dintre ei ar fi fost bruscata de director în momentul în care a vrut să o scoată afară, notează sursa citată.

„În urma activităților derulate cu ocazia deplasării echipajului la unitatea școlară a rezultat faptul că, la aceeași dată, în contextul unei stări conflictuale spontane care s-ar fi desfășurat între cadrul didactic, bărbat de 54 de ani, elevul de 11 ani, un alt elev de 12 ani și mama acestuia din urmă, ar fi rezultat vătămarea corporală a celor trei. În cadrul anchetei vor fi stabilite împrejurările în care s-ar fi desfășurat aspectele sesizate, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă”, transmite IPJ Cluj.

A fost sesizat și Inspectoratul Școlar, iar cei de la ISJ spun că au trimis la școală inspectori pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Leave a Reply