Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă prima poziţie în ţară, din 8 universităţi incluse, poziţia 159 în Europa şi poziţia 335 la nivel internaţional, în clasamentul universităţilor sub aspectul dezvoltării durabile (sustenabilităţii) realizat de compania britanică QS şi dat publicităţii marţi, informează instituţia de învăţământ, printr-un comunicat de presă.
“Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă prima poziţie în ţară (din 8 universităţi incluse), poziţia 159 în Europa (din 493 de universităţi incluse) şi poziţia 335 la nivel internaţional (din 1403 universităţi incluse) în clasamentul universităţilor sub aspectul dezvoltării durabile (sustenabilităţii) realizat de compania britanică QS şi dat publicităţii marţi, 5 decembrie 2023”, precizează sursa citată.
“În lumea actuală, rezultatele academice ale universităţilor – absolvenţi prin educaţie de calitate; generarea de cunoaştere prin cercetare ştiinţifică şi relaţii inovative cu mediul socio-economic – şi guvernanţa proprie sunt tot mai mult raportate la indicatorii de dezvoltare durabilă, semn că o universitate este relevantă atât academic, cât şi pentru lumea în care funcţionează. În acest an UBB a ocupat cea mai bună poziţie în ţară prin prisma academică (reunind performanţele în diverse rankinguri academice relevante) şi mă bucur că, aşa cum se vede prin acest nou ranking, această performanţă academică este una importantă şi pentru lumea în care trăim în prezent şi pe care dorim să o construim în viitor. Iar performanţa este nu doar bună, ci este foarte bună: prima în ţară, între primele 33% la nivel european şi între primele 25% la nivel internaţional, ceea ce este congruent şi cu găzduirea Catedrei UNESCO în Schimbări climatice şi Dezvoltare durabilă la UBB. În fine mă bucur să văd că în zona indicatorilor specifici suntem primii mai ales în ariile educaţionale şi de cercetare la interfaţa cu sustenabilitatea, inclusiv la angajabilitate şi parteneriatul cu industria, iar prin noul program UBBMed şi în zona de “health & wellbeing” “, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.