„U” Cluj a remizat, scor 2-2, cu Rapid București în ultima etapă a play-off-ului Ligii 1 și riscă să piardă locul al treilea în clasament, în funcție de rezultatul partidei dintre Universitatea Craiova și Dinamo, programată în această seară. “Șepcile roșii” nu știu să negocieze meciurile decisive: în edițiile trecute, nu au învins la Voluntari, ca să acceadă în play-off, nu a bătut Sepsi, în finala Cupei României, nu a trecut de Craiova, cu calificarea în cupele europene pe masă.
Clujenii au fost conduși după un penalty transformat de Burmaz (min. 36), dar au întors scorul până la pauză prin golul lui Masoero (39) și un autogol semnat de Braun (45+2). În repriza secundă, Rapid a egalat prin Petrila (74), stabilind scorul final.
Rezultatul nu a fost pe placul antrenorului Ioan Ovidiu Sabău, vizibil nemulțumit la final. Partida a avut și o semnificație specială pentru Bogdan Mitrea, aflat la ultimul său meci din carieră. Fundașul central a fost introdus pe teren în a doua repriză, în semn de omagiu pentru parcursul său profesionist.
A fost de asemenea ultimul meci la Universitatea pentru Blănuță, care revine la Craiova, și Masoero, aflat la final de contract. Probabil și pentru alții.
Indiferent dacă termină pe locul 3 sau 4, „U” este calificată în UEFA Conference League și va evolua în turul al doilea preliminar, în luna iulie.
