“U” Cluj joacă cu Oțelul Galați vineri. În sezonul 2023-2024, cele două echipe s-au întâlnit de 5 ori

671135fa5312c_„U”-Cluj-întâlneşte-Oţelul-Galaţi.-Foto---fcucluj

FC Universitatea Cluj se va duela cu echipa Oţelul Galaţi, vineri, 18 octombrie, de la ora 21:00.

„U” va juca contra Oţelul Galaţi, care se află în partea superioară a clasamentului Superligii.

În sezonul 2023-2024, cele două. echipe s-au întâlnit de 5 ori în toate competiţiile.

„Dan Nistor egala pe final și îi aducea echipei clujene un punct (1-1) din întâlnirea de la Galați, pentru ca returul sezonului regular să aducă o victorie a oțelarilor chiar la Cluj (0-1), grație golului marcat de fostul jucător al «Șepcilor roșii», Alexandru Pop.

Au urmat apoi duelurile din luna aprilie, două în decurs de doar câteva zile. Mai întâi, echipa antrenată de Dorinel Munteanu a obținut calificarea în finala Cupei României (2-1) prin reușita lui Malle din minutele de prelungire, pentru ca în meciul din play-out Maciel să aducă o nouă victorie la limită a gălățenilor (1-0).

După patru meciuri fără victorie, «U» și-a luat revanșa în fața Oțelului, chiar la Galați, reușind să o învingă în semifinalele barajului de Conference League (2-0), la capătul unui meci în care portarul echipei clujene, Edvinas Gertmonas, a apărat o lovitură de la 11 metri, iar argentinianul Federico Anselmo a reușit o «dublă»”, au transmis reprezentanţii echipei FC Universitatea Cluj.

Leave a Reply