”U” Cluj încearcă să „spargă gheața” la Miercurea Ciuc. Primul duel în Superligă dintre cele două echipe

Csikszereda vs U Cluj

FC Universitatea Cluj caută a patra victorie în acest sezon tot în deplasare, la Miercurea Ciuc, împotriva nou-promovatei FK Csikszereda.

Aflați la începutul rundei la patru puncte în spatele ultimului loc de play-off, ocupat de Unirea Slobozia, „studenții” vor să le administreze ciucanilor al șaselea eșec stagional la chiar prima întâlnire din istorie pe cea mai înaltă scenă a fotbalului românesc. Duelul din județul Harghita este programat sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 15:00 și va putea fi urmărit în direct pe DigiSport 1 și Prima Sport 1.

Csikszereda, 2 victorii din 3 meciuri împotriva „Șepcilor roșii”. ”U”, fără succes cu ciucanii

Cele două echipe nu împart o istorie prea bogată, întrucât, până la partida de sâmbătă, s-au întâlnit de doar trei ori, de fiecare dată în liga secundă și doar pe terenul ciucanilor, fără excepție. Mai întâi, Csikszereda și ”U” au remizat, scor 1-1, în data de 27 septembrie 2019, în cadrul rundei a 9-a din sezonul 2019-2020. Atunci, Szilard Magyari a deschis scorul în minutul 66, dar Artur Crăciun, fundaș al echipei noastre la acea vreme, a restabilit egalitatea și, implicit, scorul final, cu o lovitură de cap semnată zece minute mai târziu.

La puțin mai mult de un an distanță, dar cu o garnitură schimbată din temelii, Universitatea a plecat fără punct de la Miercurea Ciuc, după ce Bauza (19) și Meszaros (47) au înscris pentru formația gazdă, făcând ca reușita lui Idan Golan din minutul 78 să nu mai schimbe deznodamântul confruntării din runda a 14-a. Seria bună a celor de la Csikszereda în duelurile cu ”U” a continuat și în toamna lui 2021, iar aceștia s-au impus cu 3-1, în ciuda deschiderii de scor semnate de Ribeiro (25). Barabas (48), Jebari (62) și Jelena (85) au marcat în repriza secundă pentru gazde și au întors soarta partidei în favoarea ciucanilor, care se pot lăuda cu două victorii din trei încercări în fața echipei noastre, în timp ce „Șepcile roșii” caută să se impună în premieră în meciul de sâmbătă.

Universitatea, a treia cea mai redutabilă echipă în deplasare. Ciucanii, trei remize consecutive pe teren propriu

Deplasarea de la Miercurea Ciuc va fi a șaptea din acest sezon de Superligă pentru echipa noastră, care a obținut trei victorii (4-1 vs Metaloglobus, 1-0 vs Farul, 1-0 vs Unirea Slobozia) și o remiză (2-2 vs Hermannstadt) până în prezent, fiind învinsă de doar două ori (1-2 vs Universitatea Craiova, 0-1 vs FC Argeș). Aceste 10 puncte, din totalul de 14, îi plasează pe „studenți” pe ultima treaptă a podiumului în ierarhia meciurilor disputate în deplasare, fiind depășiți doar de Dinamo (11 puncte) și Rapid (14 puncte).

De cealaltă parte, patru din cele cinci puncte obținute de către Csikszereda au venit în urma unor partide disputate acasă. În chiar prima rundă de la revenirea în primul eșalon, ciucanii au remizat spectaculos, 2-2 cu Dinamo, urmând să înregistreze cinci înfrângeri consecutive. Chiar dacă nu a reușit să câștige în cele zece meciuri jucate până acum, având o partidă restantă cu CFR, Csikszereda este neînvinsă în ultimele patru runde, terminând la egalitate partidele cu Oțelul Galați (1-1, acasă), FCSB (1-1, acasă), Metaloglobus (2-2, acasă) și UTA (0-0, deplasare).

Partida de la Miercurea Ciuc va fi arbitrată de o brigadă compusă din Viorel Nicușor Flueran (Craiova) la centru, ajutat de asistenții Radu Adrian Ghinguleac (București) și Alexandru Vodă (Alba Iulia), iar în camera VAR au fost delegați Bogdan Dumitrache (București) și Eugen Sebastian Gheorghe (Suceava). Observatorul de arbitri va fi Hincu Florin (Brașov).

Programul complet al etapei a 12-a

  • Vineri | 20:30 | Unirea Slobozia – Dinamo București  0 – 1;
  • Sâmbătă | 15:00 | FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Universitatea Cluj;
  • Sâmbătă | 17:30 | FC Argeș – FC Petrolul;
  • Sâmbătă | 20:30 | FC Rapid – FC Farul Constanța;
  • Duminică | 15:00 | FC CFR 1907 Cluj – AFC Hermannstadt;
  • Duminică | 20:30 | FCSB – Universitatea Craiova;
  • Luni | 17:30 | SC Oțelul Galați – FC Metaloglobus;
  • Luni | 20:30 | FC Botoșani – UTA Arad.

Sursa: FCU.ro

Clasamentul la zi din Superliga României după disputarea meciului Unirea Slobozia – Dinamo București (0-1). ”U” Cluj se află pe locul 9, cu 14 puncte.