”U” Cluj a transmis printr-un comunicat că portarul Tudor Coșa (16 ani) a semnat primul contract profesionist cu echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani).
Tânărul portar a parafat un contract valabil până în 2028 cu ”U” Cluj, care îi mai are pe acest post pe Edvinas Gertmonas (28 de ani), Denis Moldovan (20 de ani) și pe Ștefan Lefter (20 de ani), cumpărat de la Corvinul Hunedoara în iarnă.
![]()
„Sosit în 2022 în Academia FC Universitatea Cluj de la FC Bacău, Tudor Coșa a cucerit titlul de campion național U15 la finalul primului sezon în alb și negru.
A contribuit decisiv la câștigarea Supercupei Elitelor în acel sezon, apărând penalty-ul decisiv la loviturile de departajare împotriva celor de la Viitorul Cluj.
Sezonul 2023/2024 a adus un nou titlu național pentru Tudor Coșa. Cu Tudor în poartă, echipa de juniori U16 a Universității s-a impus cu 4-3 la loviturile de departajare în finala cu Universitatea Craiova, după ce în timpul regulamentar de joc scorul a fost 1-1. Buia, Tamaș, Bodnar și Ciortea au marcat la loteria penalty-urilor, iar Coșa a apărat al treilea penalty al craiovenilor.
Evoluțiile bune pentru ”U” i-au adus multiple convocări în lotul național U15 și ulterior U16. Pentru România U15, Tudor a bifat 8 prezențe, în timp ce pentru România U16 a evoluat de 12 ori”, a transmis ”U” Cluj.
Foto: Universitatea Cluj