U-BT Cluj, sezon de vis la U16: 20 de victorii din 22 posibile. Finală câștigată la 24 de puncte diferență

696910593_18317833459285388_5548019198888360624_n-large-1

U-BT Cluj-Napoca a câștigat campionatul României la U16 Masculin. „Studenții” mici au încheiat sezonul cu un bilanț de 20 de victorii din 22 posibile și au câștigat finala de la Oradea cu CSA Steaua București la o diferență de 24 de puncte, notează baschet.ro.

Echipa pregătită de Mihai Racovițan a trecut fără emoții de CSA Steaua București în ultimul act al competiției. U-BT a controlat meciul, cap – coadă, adjudecându-și toate cele patru sferturi și impunându-se cu un categoric 100–76.

Principalul marcator al finalei a fost Andrei Bizo, autorul unui double-double impresionant: 24 de puncte și 14 recuperări. Bun coleg de echipă, Ștefan HațeganU-BT  l-a urmat îndeaproape, reușind 22 de puncte și 6 recuperări, conform sursei citate.

La polul opus, Vlad Spaloghe a ieșit la rampă cu 17 puncte și 3 recuperări, în timp ce Mihai Gruia a încheiat cu 11 puncte și 8 recuperări.

Podiumul a fost completat de CSM Petrolul Ploiești, care a învins cu 55 la 40, în finala mică, CSM CSU Oradea.