U-BT Cluj-Napoca a decis să renunțe la serviciile primului baschetbalist din actualul sezon. Campioana României nu va mai conta pe pivotul ghanez Nathan Mensah, care a bifat doar 15 meciuri în maioul alb-negru.
Potrivit site-ului baschet.ro, Mensah n-a fost inclus de Mihai Silvășan în lotul pentru meciul de la mijlocul săptămânii cu Aris Salonic și nu a fost prezent la antrenamentul campioanei României de vineri seară, dinaintea duelului cu Partizan Belgrad. Silvășan a anunțat că Mensah nu mai intră în planurile lui U-BT Cluj și nu va mai fi folosit în niciun meci din sezonul acesta:
„Momentan, Nathan Mensah este jucătorul nostru, se află sub contract, însă decizia noastră este să nu-l mai folosim de-acum încolo”, a declarat Mihai Silvășan, potrivit GSP.

Mensah a bifat în total 15 apariții în maioul lui U-BT Cluj, dintre care 7 în Liga Adriatică și 8 în BKT EuroCup. Pivotul ghanez a înregistrat medii de 5.1 puncte și 5.9 recuperări în cea de-a doua competiție inter-cluburi de pe continent, în timp ce în ABA League a avut o linie statistică de 5.4 puncte și 6.4 recuperări.
Ultimul meci al lui Nathan Mensah în maioul lui U-BT Cluj a avut loc în urmă cu mai bine de două săptămâni, pe 22 noiembrie, într-o victorie cu FMP Belgrad, din Liga Adriatică. El a fost utilizat aproximativ 13 minute, timp în care a totalizat 5 puncte și 5 recuperări.
*Foto:U-bt.basketball
Până acum, în cele două competiții în care participă (Liga Adriatică – ABA League și EuroCup), U-BT a avut următoarele prestații:
- în primul meci din ABA League, U-BT Cluj a învins în deplasare, cu 85-83, pe KK Krka Split; în meciul al doilea, a pierdut cu Krka Split, scor 80-87; sâmbătă, 1 noiembrie, U-BT a învins lejer pe Igokea (Bosnia & Herțegovina, scor 106 – 84). Sâmbătă, 8 noiembrie, U-BT a învins-o clar pe Borac Čačak (Serbia) cu 97-76. Vineri, 14 noiembrie, U-BT a învins în deplasare, la Podgorica (Muntenegru) pe Studentski Centar, scor 95-82. Pe 23 noiembrie, „studenții” au învins în deplasare, cu 104 la 98, pe FMP Belgrad. Duminică, 7 decembrie, U-BT a fost învinsă acasă de Partizan Belgrad, scor 85 – 92.
- în cealaltă competiție, EuroCup, U-BT Cluj a fost învinsă de Bahcesehir Kollege (Turcia), scor 98-90, a învins în deplasare pe Neptunas Kapleida (Lituania) cu 107 – 102, a luat bătaie de la Slask Wroclaw (Polonia), scor 94-93, a învins acasă după un meci dramatic pe Umana Venezia, scor 103-102, și a trecut de Hamburg Towers, scor 95-76. În etapa a 6-a a BKT EuroCup, U-BT a fost învinsă în BTarena, miercuri, 5 noiembrie, 87-93, de Cedevita Olimpija Ljubljana (Slovenia). Miercuri, 12 noiembrie, U-BT a învins lejer pe BAXI Manresa (Spania) cu 110-86. Marți, 18 noiembrie, U-BT a fost învinsă acasă de Hapoel Ierusalim, scor 89-101. În 4 decembrie, clujenii s-au impus în deplasare, scor 98-88, în fața baschetbaliștilor de la Aris Salonic.
Te-ar putea interesa și acest articol: